mătușica mi-a cumpărat o caserolă de căpșuni zemoase și aromate de mărțișor…

yummy! sunt fructele mele preferate.

mai întâi le-am tăvălit prin zăpada din parcare ca să se-nvețe minte. apoi le-am dat prin zahăr. și le-am devorat!

mamei i-am lăsat numai frunzele. oricum gagicile nu vor să se-ngarșe. toată ziua se amăgesc cu câteva furnze de salată! =))

au trecut așa de  iute încât nici nu știu ce să vă povestesc.

programul s-a dat peste cap puțin și mama alerga de colo colo ca o curcă beată pe tocuri; tata lui ștefănuț chira ”iubitucu”  ne-a făcut poze profi cu duiumul; apoi am dat interviuri (dadada, chiar eu); ne-au încolonat; ne-au dat baloane mișto umplute cu heliu; înainte de asta însă mama ne-a făcut bujori în obrăjori cu blush , ne-a dat cu ir de buze și cu spumă de păr ca să arătăm mai frumu în poze și la defilare; la un moment dat  m-au chemat în față pe mine și pe mama (hei, dar asta nu era în program !!) și un nene prețios în costum mi-a pus o întrebare complicată, mama mi-a tradus și eu am răspuns calm. n-am avut emoții..

apoi am intrat pe ”catwalk” – mândru, rece , degajat…cred că le-am plăcut spectatorilor. e clar de ce: am fost adorabili și am purtat cele mai frumu tricouri din lumeee! ;)

eu zic că m-am descurcat destul de bine..

și colegii mei au fost la înălțime:

se apropie data expoziției de tricouri! care va fi găzduit de frumoasa fătucă cu coșițe de cânepă… iată și afișul meu  grozav :

și asta e invitația mea :

mai sunt 5 tricouri de făcut și mâine intră totul în mânile lui Istvan.. am niște emoții! pffff…..

ati auzit k tricourile frumu de poveste ies la plimbare!? bun.

In 25 februarie de pe la ora 11 asa…in Salonul Artelor, de la Biblioteca Judeteana PETRE DULFU din Baia Mare se plimba ele.

29 de kinderi frumosi foc – colegii mei de la Grădi Step by Step din Baia Mare care joaca de data asta in rolul martisoarelor vii – vor defila în fata voastră purtând tricouri frumu de poveste, desenate de mine….

Ta-daaa!

Evenimentul are loc în deschiderea Târgului de Mărtisor, organizat de profesoara Ileana Danci Horoba, peste doua saptamini

Sa nu lipsiti, lumea s-ar darima fara sustinere.

Dovada,chiar aci:

ferma animalelor..

Posted: 24 ianuarie 2011 in desene în creion
Etichete:, , , , , ,

bradul meu și bagheta magică

Posted: 28 decembrie 2010 in fotopoze
Etichete:, ,

am o mutră oarecum elegantly wasted, da bradu e frumos rău. nu?

io cre că a sosit momentu să avem o  discuție așa, ca-ntre bărbabți, nene chinezule…

știu că-ți scrie multă lume întrucât ești blogger celebru și că va curge mult sânge  de-a lungul acestei competiții. e normal..eu nu am multe argumente și nic prea multe cuvinte la mine azi (am auzit că așa-s bărbații)  unde mai pui că îi dictez mamei care nu e foarte cooperantă (ne-am cam certat pentru că nu am vrut să dorm în după amiaza asta i-n plus am spus că n-am niciun chef să merg mâine la ski…)

uite chinezule care-i treaba, eu sunt artist. pe mine nu mă intere mașinuțele și nici ski-ul; nu-mi place la  karate și nici la fotbal; eu desenez cât e ziua de lungă iar în scrisoarea către Moș Crăciun de anu ăsta  am  cerut doar  niște pensule și creioane colorate de-alea care nu tre ascuțite..

deja am luat locul I la un concurs de desen local.

pentru mine desenul e o îndeletnicire amuzantă și mă pricep destul de   bine la ceea ce fac chiar dacă n-a stat nimeni să mă-nvețe să trag linii drepte, să desenez zâne și unicorni sau pisici sau microbi. cunoscătorii spun că am moștenit talentul de la bunicul meu,ilie

sunt născut în  21 mai și dacă îmi dai mie luna asta a calendarului chinezo-bloggeristic nu vei fi dezamăgit: răsfoiește blogul meu și vezi ce desene mișto sunt postate. ai de unde alege pentru ilustarații..

eh, gata cu vorba!

îți mai spun că în primăvara asta. la târgul de mărțișor o să am  propria mea expoziție, foarte foarte originală: mama împreună cu un prieten care e designer vestimentar vor selecta 30 din lucrările mele (cele mai bune, evident) și le vor imprima pe tricouri mititele, tres sympa. colegii mei de  grupă  de la grădi vor fi manechini și uite-așa, voi ieși pentru prima oară în lumina rampei în calitate de artist.. va fi o bună ocazie (după ce voi fi devenit celebru să te lauzi că mi-ai dat o șansă să devin faimos pariind pe mine și talentele mele.. că talentat sunt, pupe-mă mama…)

:D

te pup nene chinezule.. te pup și te las că am treabă- pictez cu culori acrilice pe porțelan în zilele astea. e noua mea dambla…bagă o geană pe blogu meu, să vezi că nu mă laud degeaba! ;) eu iți recomand  asta si asta si asta..

markus peride

la amiaz, scârbit de royale-ndatoriri

regele de aur a cedat…te miri?!

dar apoi îşi spuse : “pentru Dumnezeu!

ce-i cu faţa asta?? soarele sunt eu!”

 

desenul asta l-am facut impreuna cu mama. ma invatza sa folosesc pensulele si acuarela. ea m-a ajutat sa fac genele si gura femeii.

apoi, pentru ca mi-a fost prea lene sa colorez fudalul, am folosit o smecherie- am facut spirale de culoare, cu creionul. pentru mine asta e partea cea mai grea…  i-am spus FEMEIE CU DOUA GURI, deoarece , privita de departe, pare ca femeia chiar are doua guri.

minutzele noastre

Posted: 3 februarie 2010 in Fără categorie
Etichete:, , ,

sirenele

Posted: 3 februarie 2010 in Fără categorie
Etichete:, , , ,

m-a inspirat povestea lui Ariel. pentru mama Ariel e pur si simplu detegrent,pentru mine e balonashul ala de sapun in culori tiganeshti care zboara,zboara  pin se sparge in mii si mii de molecule. iar din cioburile de spuma se nasc povestile mele…

pS …in dreapta mult treaba a ramas in coada de peste. pentru cei cu prea putina imaginatie trebuie precizat faptul ca acolo e o sirena care isi cere scuze ca  iese din cadru dar se cam grabeste la supermarket, ca i-s rufele la soare, si copiii cer mincare..

tăticul din dreapta are blugi cu talie înaltă , caschetă LA LAKERS și doi cercei în urechea stângă. are chef de vorbă, mestecă guma zgomotos. fii-sa e toaaată roz& sclipici, grăsună, cu cisme ieftine, noi, maro care nu se asortează cu nimic.

trag ușa glisantă – adică îmi pun căștile și îl ascult pe ciucă. femei de pe net. e genial!

pe scenă e cucoșu moșului,cel vrednic…

stânga mult etronul împărătesc. cu curu la domniile voastre șade mama vitregă, acoperită de o mantie bogat împodobită. chestia rozosină și oarecum rotundă este taman oglinda fermecată. restu vi-l imaginați.

mama a contribuit la realizarea fundalului fiindcă pe noi, artiștii, ne plictisește teribil  treaba asta care n-are a face cu creația pură!

scufitza roshie

Posted: 11 februarie 2010 in Fără categorie
Etichete:,

Scufiţa roşie pare a fi în centrul atenţiei. Se uită la ea:

  • un copac;
  • un fel de nor portocaliu care seamănă cu batman PD-L şi amicul lui;
  • soarele:
  • un colţ de cer ;
  • şi un soi de chestie care în loc de obraji are doi dovlecei albaştri.

Placa de surf rezemată de cer pare a fi hotelul Burj-Al-Arab…

..şi nu e copilul vameşului Rousseau! jur.

doar schiţa a fost făcută de marele artist al poporului Markus Peride. Restul, mama. Se vede treaba că pruncul s-a învăţat cu binele şi exersează delegarea de responsabilităţi. Aşa aş face şi io în locul lui.

traducere: din tufa din dreapta răsar ochişorii unor vietăţi curioase ,fricoase şi timide. Cotoroanţa aflată în trecere prin peisaj, am fost informată, este mama vitregă a Albei ca Zăpada… aici transmisia a încetat…

hexe

Posted: 15 februarie 2010 in Fără categorie
Etichete:, , ,

pinocchio

Posted: 25 februarie 2010 in Fără categorie
Etichete:,

pinocchio si zina

tot ce vedeti aici este conceptie proprie. realizarea e in colaborarea cu mama(ea taie,ea coloreaza suprafete mari cind eu nu am chef,etc)

pe verso mama a scris după dictare:

”aceasta este o frumoasă felicitare pentru educatoarea  mea rodica. ea mă iubește mult și și eu o iubesc mult, la mulți ani de 8 martie”

dracula

Posted: 5 martie 2010 in Fără categorie
Etichete:,

abia ieșit din ou

Posted: 6 martie 2010 in Fără categorie

pedagog de scoala 9

Posted: 6 martie 2010 in Fără categorie

 

s-a distrat și mama în sfârșit la un spectacol la teatrul de păpuși. eu am râs de râsul ei . părinții au crezut că e nebună. ”amice, ești idiot?” l-am întrebat pe unul, ”nu domnule”, a răspuns incultul…

pffff

Posted: 11 martie 2010 in Fără categorie
Etichete:

am făcut multe desene dar mi-e tare lene să le colorez..tre să mă pun serios pe treabă…

expoziția unui anume hațeganu (foarte puțin probabil hațegan de-al meu) care lucrează în sticlă. ..

mumos lucrează.

 

eh, dac-aș fi făcut singur desenu ăsta..s-ar fi chemat că mi-s genial. dar mi=a fpst prea lene,ca de obicei. așa că mama a avut onoarea de a  pune culoarea…

asta e..sunt prea bun pentru chestii de rutină.

aveți onoarea de a vă adânci în faimoasa pădure(adormitĂ) de spini. cea mov&negru e ursitoarea cea rea. are o freză ușor  anii 50.. probabil că pe sub mantia odioasă se ascunde marlyn monroe. n-ai de unde să știi până nu încerci.nu??

așadar lucrurile se conturează din ce în ce mai bine.și clar

markus@mama inlove

Posted: 25 martie 2010 in Fără categorie
Etichete:, ,

față-profil

Posted: 25 martie 2010 in desene în creion
Etichete:,

ce-i în față, nu-i în spate..

oriental

Posted: 14 aprilie 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

am toți dinții

Posted: 14 aprilie 2010 in fotopoze
Etichete:

din ce e alcătuită o mamă

Posted: 19 aprilie 2010 in Fără categorie

 

 

”știi tu din ce e alcătuită o mamă?”

”din ce?”

”păi, din inimiooooarăăă,

din cur,

din țâțe (el:hihi, eu : serioasă)

din prună,

din mâini și picioare,

din ureeechi,

păr,

cap

..și-atât!

”ok. pot să-mi notez ca să le spun și altora dacă mă întreabă ?”

”da, sigur..”

”mersi”

(spre exemplificare, mai sus portretul mamei vitrege în care se pot observa toate aceste detalii,cu puțină imaginație & bunăvoință)

…în casă-i frig

deschid fereastra ca să strig:

îți mulțumesc E-ON că m-ai căliiiit!

(iar a venit factura la gaz, doo milioane jumate..pfff)

lucrarea se intitlulează ”Baba Iarnă”

XXXXX

Posted: 23 aprilie 2010 in desene în creion
Etichete:,

conversatie la cina:

uite, vezi de-aia spunem Dumenzeu e bun, penca ne da pape gustoase ca astea de pe masa”(respecitve: friptura de porc la cuptor cu portocale și miere si busuioc; salata de leurdă cu roșii și telemea de oaie în colaborare cu o capră și crutoanele câștigătoare la proba de rezistență înot în ulei virgo de măsline….mamele bând și un strop de vin rose)”

c8ilu”: poi nu de la Dzeu le avem, le-ai cumparat cu bani. stiu sigur” .

posted by me, proud mother of an agnostic child :D

fără titlu

Posted: 29 aprilie 2010 in desene în creion
Etichete:,

pentru cei fara imaginatie un pik de explicatziii:

ceea ce se vede cu ochiul liber aici e laboratorul mamei vitrege din alba ca zapada. o solutzie magica clocoteshte pe foc si emana un fum grozav. si nu, nu e un decolteu acolo mai jos..si nu,nu e vorba de tzitze..va rog frumos!putzin respect!

PS un detaliu picant. cu desenu asta in mână, fiul meu frumos a bătut calea Baia Mare – Cluj- somn la Cluj,acasă la Mugur& Denisa- aeroport-Roma -mașina lui Dodo,circa 200 de km de autostradă- Torano Nuovo din Abruzzo-plajă Alba Adriatica. pe urmă și-a dat seama că e mai ușor să faci baie fără desen în mâna dreaptă.

”Ce-ai face dacă ai găsi o comoară?

M-aș îmbogăți

Ce înseamnă să fi bogat?

Să ai multe lucruri.

Dar dacă ai multă iubire ești bogat?

Da

Dar ce e mai important să ai multe lucruri sau să ai multă iubire?

Trebuie să le ai pe amândouă ca să fii bogat.”

Mnoa, de ce nu m-a născut el pe mine ?!

azi am fost la ziua de naștere a Tinei, fetița Furnicii.

fiind în pană totală de inspirație (nu e ușor să  oferi un cadou unei fetițe de 11-12 ani căreia îi place mai mult să se joace cu bomfaieru decât să se identifice cu hannah montana) am zis să-i fac un tricou imprimat cu monstruleții marini pe care i-am desenat în vacanța petrecută în Abruzzo..

dar Furncii o-a plăcut atât de mult tricoul încât l-a îmbrăcat imediat.

:) )

nu mai pot :(

Posted: 25 iunie 2010 in Fără categorie
Etichete:

nu mai pot incarac jpeg uri de ieri. de ce naiba?

hai că se poate!

Posted: 25 iunie 2010 in desene în creion
Etichete:,

legenda: vedem aici frumoasa căsuță din turtă dulce și litere&cifre. este varianta academică a poveștii ”hansel și gretel”, pentru copiii precoce.

antena

Posted: 3 iulie 2010 in desene în creion
Etichete:, , ,

 

l-am intrebat pe markus peride ce reprezinta desenul sau. cica infernul. la geam se vad parcele. hercules nu a sosit inca..                                  

cusatura de la mijloc e poate ruptura dintre realitate si reverie, asta daca e vorba de România zilelor noastre- iadul e pământ pentru farierii care plătesc taxe și impozite…

sau poate e o atentă pentru programele tv de la unguri. sau bulgari..mai știi??

shoot me, I`m a model!

P.S. in caz ca nu ajunge celebru ca micutza picasso, il facem eftivist*

____________________________________________________

eftivist - lucrator pe ogorul de la FTV

doua mamzele

Posted: 10 septembrie 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

lick it up!

Posted: 28 iunie 2010 in fotopoze
Etichete:, ,

in curind e ziua marei, colega mea de gradinitza.m-am gindit sa fac un tricou cu desenul meu. ce parere avetzi?

asta e una din prima lecțiile pe care un bărbat trebuie să le învețe..nu?!

Posted: 16 august 2010 in desene în creion
Etichete:,

zburătăcenii

Posted: 21 august 2010 in desene în creion
Etichete:,

scorbura mea

Posted: 23 august 2010 in fotopoze
Etichete:, ,

copaci si noncopaci

Posted: 23 august 2010 in fotopoze
Etichete:, ,

kkratitza

Posted: 23 august 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

verde

Posted: 10 septembrie 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

bate vântu frunza-n  dungă și florile s-au pitit după singurul copac care n-a emigrat. viața de de rahat: vine toamnna, cresc facturile la gaz,curent și detergent.

negativ

Posted: 29 noiembrie 2010 in desene în creion, fara cuvinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

împreună cu logodnica mea ilaria, la o petrecere la iarbă verde.

căutând ceva șocant, unic, irepetabil ca deobicei am găsit hair stylingul ăsta care oscilează între rustic și avangardist cu influențe  de valea borcutului…deci, ce ziceți de frezele noastre??

2 mere, 2 pere și altele

Posted: 30 noiembrie 2010 in desene în creion, fara cuvinte
Etichete:

pisa

Posted: 7 decembrie 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

furtuna

Posted: 30 noiembrie 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

miaaaaaaaaauuu

Posted: 1 decembrie 2010 in desene în creion
Etichete:,

nirvana

Posted: 1 decembrie 2010 in desene în creion
Etichete:, ,

a venit iarna?

Posted: 3 decembrie 2010 in desene în creion, fara cuvinte
Etichete:

ce vezi aici?

Posted: 3 decembrie 2010 in desene în creion

m:ce vezi aici?

M:văd ardealul care, din păcate, s-a unit cu țara la 1 decembrie 1918. habsburgii din familie se răsucesc în mormânt și acum…

m: nuuuuu,nu,nu,nu!  e ziua națională a româniei și am făcut un desen la grădiniță despre asta..

M: și eu ce zic?!

casa galbenă

Posted: 4 decembrie 2010 in Fără categorie
Etichete:,

bunica mea

Posted: 4 decembrie 2010 in fotopoze
Etichete:, , ,

spaima cucurbitaceelor

Posted: 4 decembrie 2010 in fotopoze
Etichete:,

culori

Posted: 8 decembrie 2010 in picturi
Etichete:, ,

frunze

Posted: 9 decembrie 2010 in desene în creion
Etichete:, , ,

”Martisorul viu” – o colectie de poveste

29 dintre cele mai reusite desene ale lui Markus PERIDE (care împlinește 6 ani în luna mai) vor fi purtate de colegii sai din grupa mare de la Gradinita Step-by-Step, în cadrul unei defilari de moda intitulate Martisorul viu, găzduită de Târgul de mărțișoare 2011.

Majoritatea lucrarilor sunt inspirate de povestile copilariei: Alba ca zapada, Rapunzel, Sinbad marinarul, Hansel si Gretel, Frumoasa din padurea adormita, etc.

Markus este pasionat de desen dintotdeauna iar lucrările imprimate pe colecția de tricouri frumu de poveste au mai puțin de un an vechime (cele mai multe au fost realizate la adăpost de soarele arzător al Italiei, pe la ceasurile amiezii, în curtea unchiului Dodo – stabilit în Abruzzo, acolo unde  micul artist și-a petrecut o parte din vacanța de vară).

Ideea de ”mărțișoare vii” aparține artistului plastic Ileana Danci Horoba (care este, pentru al treilea an consecutiv, și organizator al Târgului de Mărțișoare băimărean- gazda manifestării ). Designul ”tricourilor frumu de poveste” aparține băimăreanului Ovidiu POP – masterand în design vestimentar la U.A.D. Cluj, la rându-i absolvent al Grădiniței Step-by-step! ;)

Colecția conține 29 de piese vestimentare pentru că atâția sunt la număr grădinarii alături de care Markus muncește zi de zi, descifrând tainele lumii cu ajutorul educatoarelor Rodica Zaha și Raluca Văscan.

Pentru ca totul să arate cât mai profesional cu putință, micuții au exersat ieșirea pe catwalk cu inimoasa Amalia Fazekas – coregraful piticilor.

Date referitoare la dinamica celor două evenimente care converg (lansarea colecției de tricouri frumu de poveste și târgul de mărțișoare autentice), pregătiri și alte asemenea pe facebook pe tricouri frumu de poveste si/ tirgul de martisoare.

Evenimentele debutează oficial la BIBLIOTECA JUDEȚEANA PETRE DULFU, Salonul Artelor, în data de 25 februarie, începând cu ora 11,00.

P.S.

. ..și chestia asta de mai sus, va fi pe tricoul meu!a ținut să adauge Markus Peride…Drept pentru care am consemnat această precizare. Howgh!